Intr-o zi am deschis fereastra si am lasat copilaria sa fuga in lume... si ea s-a ratacit.
Am inceput sa o cautam printre copii, dar am dat peste tristete.
Am ajuns la oamenii mari iar ei ne-au privit indiferenti.
Am incercat si printre batrani dar in mod sigur copilaria noastra nu era acolo... pentru ca erau singuri.
Am intrebat florile si iarba daca au vazut ceva, dar au raspuns ca nu, ca praful si fumul abia le lasa sa respire.
Asa ca ne-am intors si ne-am hotarat ca lucrurile nu mai pot continua astfel... si am inceput sa ne schimbam, a inceput sa ne pese...

De atunci suntem CARE.